Beneficii pilates

Beneficii pilates

BENEFICII ALE PILATES MAI PUȚIN CUNOSCUTE

Joseph Pilates a creat acest sistem la începutul anilor 1900, iar  aproape 100 de ani mai târziu Pilates rămâne o modalitate eficientă prin care oamenii își îmbunătățesc postura, echilibrul fizic și mental.


Pe măsură ce Pilates a crescut în notorietate, specialiștii au efectuat un număr mare de studii care să verifice sustenabilitatea acestei metode. Oamenii de știință urmăreau să demonstreze că Pilates este o  tratament pentru persoane încadrate în diferite categorii de vârstă și  de condiție fizică.


În acest articol vă descriem studii care analizează beneficii neașteptate ale Pilates pentru femei care au născut, copii cu artrită juvenilă și persoane vârstnice.

BENEFICIILE NEAȘTEPTATE PE CARE PILATES LE ADUCE MAMELOR DUPĂ NAȘTERE


Beneficiile Pilates pentru gravide au fost demonstrate prin mai multe studii, efectuate de echipe de cercetători în diverse discipline din întreaga lume. Reducerea greutății și tonifierea musculaturii abdominale sunt subiecte amplu tratate de site-urile de specialitate.

Mai puțin cunoscut este faptul că Pilates se dovedește benefic pentru oboseala cronică pe care proaspetele mămici o resimt după naștere și nopțile lungi dedicate îngrijirii bebelușului. Acest fapt a fost arătat de un studiu efectuat de mai mulți oameni de știință din Iran și  publicat în Singapore Medical Journal.


Concret, în studiu a fost implicat un grup de 80 de femei aflate imediat după naștere, primul test fiind efectuat în primele 72 de ore de la venirea pe lume a copilului. Mamele care au participat la experiment au fost împărțite în două grupuri, unul de test, al doilea de control și monitorizate vreme de opt săptămâni, ținând cont de diverși indicatori.



La finalul studiului, mamele care practicaseră Pilates au dovedit un grad redus de oboseală generală. Parametrii analizați au fost oboseala fizică, activitatea și motivația redusă, oboseala psihică.

BENEFICIILE PILATES PENTRU COPIII CARE SUFERĂ DE ARTRITĂ JUVENILĂ IDIOPATICĂ


Artrita juvenilă idiopatică este o afecțiune de care suferă copiii mai mici de 16 ani și care își pune amprenta asupra unei vieți normale. Artrita este un proces inflamatoriu de origine necunoscută, care  provoacă dureri și afectează calitatea vieții.


Studiul a fost efectuat de o echipă medicală din Brazilia pe o perioadă de 6 luni. 50 de copii care sufereau de artrită juvenilă idiopatică au fost împărțiți în mod aleatoriu în două grupuri - unul de control (25 de copii) și unul care practica Pilates. Copiii au fost implicați în exerciții funcționale, utilizând toate aparatele din domeniul Pilates : Reformer, Chair, Ladder Barrel, Cadillac și convenționalul Mat.


La finalul perioadei de analiză, echipa a constatat o  îmbunătățire a condiției fizice și psihosociale a copiilor din grupul care a practicat Pilates față de grupul implicat în exerciții convenționale.


PILATES PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE


Persoanele vârstnice suferă în timp o degradare a echilibrului fizic. Studiul care a fost efectuat în rândul doamnelor în vârstă de către o echipă de cercetători din Coreea a vizat să analizeze dacă exercițiile Pilates la saltea ajută la îmbunătățirea stabilității.


Două grupuri de femei de peste 65 ani au fost implicate în exerciții, unul în Pilates la saltea, cel de al doilea în exerciții convenționale.  Grupul de Pilates a făcut 40 minute zilnic exerciții,  pentru o perioadă de 12 săptămâni. La finalul studiului, cercetătorii au tras concluzia că Pilates este mult mai potrivit pentru stabilitate


În cazul în care doriți să descoperiți beneficiile Pilates, vă invităm la noi în studio pentru o sesiune demonstrativă. Ne găsiți în zona Floreasca - Dorobanți, într-un ambient relaxant. Vă așteptăm!